Președintele Federației Române de Natație și Pentatlon Modern: “Eu mi-aș dori ca înotul să fie obligatoriu în școală.”
B.M.: Camelia Potec, bine te-am regăsit și observ că te-ai întors de la Rio cu zâmbetul pe buze…
C.P.: Daaa! Bine v-am regăsit și eu! Mă bucur că m-am întors cu bine de la Jocurile Olimpice de la Rio…
B.M.: Ce anume nu a fost… ok acolo?
C.P.: Din punctul meu de vedere totul a fost ok. Nu spun însă că a fost foarte bine sau mai puțin bine ci spun cum am spus, că a fost ok. Bineînțeles că au existat tensiuni de tot felul, ba legat de atentate, de virusul Zika, care au creat un pic teamă înainte de plecare, dar totul s-a reglat acolo. Mulțumim lui Dumnezeu, rezultatele la natație, respectiv la sportul pe care eu îl reprezint, au fost bune, așa că nu am de ce să nu fiu cu zâmbetul pe buze. (zâmbește)
M.B.: Știu că înainte de jocuri, obiectivul era ca Robert Glință să se califice în semifinale, dar el își dorea foarte mult finala… Până la urmă s-a împlinit ce își dorea el.
C.P.: Da, așa este, obiectivul federației a fost calificarea într-o semifinală. Să nu uităm că noi venim de departe, venim de la penultima ediție a Jocurilor Olimpice de la Londra, cu un sportiv calificat, cu barem A. Am ajuns la Rio, la patru ani diferență, cu șase sportivi calificați, poziționându-ne printre primii 16 din lume! Ne-am dorit să ne întoarcem din Brazilia cu capul sus și am reușit!
M.B.: Ca timp știu că cel al lui Robert e unul încurajator…
C.P.: Da, așa este. Atât timpul din finala de la 100 m spate este unul de nivel mondial. Nici nu ai cum să nu înoți un timp foarte bun atunci când ești printre primii 8 din lume la Jocurile Olimpice! El a înregistrat un record național de seniori, un timp care ne dă speranțe pe viitor, pentru că are doar 19 ani. La următoarea ediție a Jocurilor Olimpice vom putea tinde mai sus de locul 8. Același lucru îl putem spune și de Trandafir Norbert, un sportiv de excepție, medaliat european în 2012, care, anul trecut, a renunțat la sportul de performanță și iată că, în vederea participării la această editie a Jocurilor Olimpice, a revenit și s-a calificat într-o semifinală olimpică, a ajutat ștafeta să urce cât mai sus, dar, din păcate, a fost doar la o sutime de recordul lui național.
M.B.: Știu că în alte țări natația este un sport primordial, cum i-am zis eu, alături de atletism, gimnastică. De exemplu, la americani, nu stiu dacă putem vorbi chiar despre o industrie, dar se lucrează la nivel de NASA, în sensul că au tot felul de tehnologii pe care le folosesc în pregătirea sportivilor. Voi, la federație aveți în vedere și o astfel de pregătire?
C.P.: Știu că se investește enorm nu numai în pregatirea ci și în recuperarea unui sportiv de performanță, mai ales a unui înotător de performanță, atunci când se descoperă că el este talentat și are toate șansele să ajungă la cel mai înalt nivel. Nu o să încep să mă compar cu alte țări (mă refer ca federație față de alte federații), nu o să încep să compar mentalitatea la nivel guvernamental din alte țări cu cea din România, pentru că nu este corect. Știm cu toții că există foarte mari diferențe. Ideea este alta. Ce facem noi ca să îmbunătățim sistemul care există deja în România? Eu mi-aș dori ca înotul să fie obligatoriu în școală sau măcar optional, dar pentru o asemenea realitate mai trebuie să treacă un timp. Eu cred cu tărie că în momentul în care vom fi conștienți de faptul că, pentru a avea un popor sănătos, trebuie să facem mai mult sport în școli, vom face un pas foarte mare.
“Îmi doresc să atrag cât mai mulți copii către acest sport minunat”
B.M.: În tot ceea ce ai făcut în cadrul activității tale ca manager în sport, ai demonstrat că, într-adevăr, pui mare preț pe educația și cultura sportivă în rândul copiilor. De aceea, te rugăm să ne spui câteva cuvinte despre proiectele în care te-ai implicat, proiecte menite să aducă copii către sport, către înot mai ales.
C.P: Eu am foarte multe proiecte și de când am venit la conducerea federației, pe lângă proiectele specifice dezvoltării performanței, m-am implicat și în proiecte prin care am promovat înotul în școală, pentru că îmi doresc să atrag cât mai mulți copii către acest sport minunat. Am fost conștientă, de la bun început, de faptul că, pentru a avea cu adevărat performanță, trebuie să ne implicăm și în sportul de masa, mai ales la nivel de copii. Știind că fondurile federației nu sunt suficiente pentru astfel de acțiuni, am derulat și derulez proiecte, m-am implicat în nume personal. Am o școală de înot, fac periodic selecții, iar copiii selecționați în astfel de campanii primesc gratuitate la cursuri. Anul acesta este al treilea an consecutiv în care organizez competiția “Camelia Potec – în căutarea viitorilor campioni”, în cadrul căreia selectez 24 de copii și încerc să-i motivez să practice acest sport. În vară am inițiat un eveniment inedit, care a fost foarte bine primit de bucureșteni, respectiv am instalat în Piața George Enescu, în fața Ateneului Român, o piscină mobilă, unde, timp de aproape două săptămâni, practic într-o zonă turistică de referință a Capitalei, s-a făcut… înot! Am oferit abonamente gratuite, am organizat cursuri de inițiere pentru copii, am prezentat, sub formă de demonstrații, diverse probe de natație, înot sincron sau chiar polo. La acest proiect au participat numeroși sportivi de performanță, iar peste 400 de copii au intrat în apă, luând, pentru prima oară în viața lor, un prim contact cu acest sport deosebit – înotul. Cam acestea sunt preocupările mele și sper ca în viitor să reușesc să mă implic și mai mult.
B.M.: Din punct de vedere psihologic sportivii noștri au o anumită carență? Ce se întâmplă de clacăm așa ușor când sunt întreceri cu miză mare?
C.P.: Cred că le lipsește un pic motivația… Poate nu mai au aceeași motivație pe care o aveam noi atunci când făceam sport de performanță.
B.M.: Care era motivația ta, respectiv a generației tale?
C.P.: Motivația de a reprezenta cu cinste această țară și de a îmi atinge obiectivul care mi l-am stabilit. Poate sportivii de astăzi nu își mai doresc atât de mult să reprezinte țara, poate nu își mai stabilesc obiective atât de înalte, cum făceam noi, poate se mulțumesc cu puțin…Sau poate își pun prea repede ținte prea mari și sunt apoi dezamăgiți. Ei ar trebui să o ia treptat, să nu-și dorească din prima să ajungă campioni olimpici și ar trebui să-și dorească să devină mai întâi cei mai buni la categoriile lor de vârstă, la nivel national, apoi european, mondial și după, să se gândească la cel olimpic.
“Mișcarea este esențială pentru formarea copiilor.”
M.B.: Ținte imediate la competiții importante?
C.P.: Competiții importante vom avea abia anul viitor. Campionatele Mondiale de la Budapesta, din Ungaria, putem spune că este următoarea noastră țintă. Baza acvatică a ungurilor, pe care o vor construi special pentru acest concurs, este extraordinară și vor impresiona cu ea. De altfel, Ungaria candidează pentru organizarea Jocurilor Olimpice din 2024. Sper ca demersul lor, de a construi o asemenea bază sportivă, să fie un exemplu pentru noi toți, iar autoritățile din România să le urmeze exemplul. În ceea ce privește așteptările mele legate de sportivii de la natație la această competiție, pot spune că sunt mari și sunt convinsă că vor face o figură frumoasă.
M.B.: Apropo de unguri…Ce au ei în plus față de noi? Au demonstrat că sunt foarte buni la kaiac canoe, la polo?
C.P.: Ei au început de ani buni, cred că mai mult de 10 ani, să investească în sport. Și-au dat seama că pentru a avea un popor sănătos, acesta trebuie să facă sport de la cele mai mici vârste. Iar în ceea ce privește natația ei au un adevărat cult. Acolo înotul este obligatoriu în fiecare școală! Au sute, dacă nu mii de bazine în toată țara. Înotul, în general mișcarea în apă, sunt în topul preferințelor ungurilor. De aici vin și performațele lor la sporturile de apă.
B.M.: La ei sportul este ridicat la nivel de brand de țară…
C.P.: Așa este!
B.M.: În finalul interviului te rugăm frumos să transmiți un mesaj părinților!
C.P.: Cu mare drag! În primul rând le doresc din tot sufletul multă, multă sănătate pentru că din punctul meu de vedere sănătatea este cea mai importantă în viața unei familii și în al doilea rând să nu uite să-și dea copiii la sport, oricare ar fi el. Mișcarea este esențială pentru formarea copiiilor lor.
M.B.: Îți mulțumim frumos și mult succes!
C.P.: Cu mare drag! Și eu mulțumesc!
Fișă personală – Camelia Potec
- S-a născut în 19 februarie 1982, la Brăila;
- A practicat înotul, fiind legitimată mai întâi la Liceul cu Program Sportiv/Clubul Sportiv Municipal Brăila, iar apoi la Steaua București;
- Înălțime: 1,78 m și greutate: 65 kg;
- În timpul carierei sale a fost antrenată de Ion Ionescu, Doina Sava și Philippe Lucas
- A participat la patru ediții ale Jocurilor Olimpice: 2000 Sydney (Australia), 2004 Atena (Grecia), 2008 Beijing (China) și 2012 Londra (Marea Britanie) și a cucerit titlul olimpic în 2004, la 200 m liber;
- La CM a câștigat două medalii de bronz: 2001 Fukuoka (Japonia), la 200 m liber, și 2009 Roma (Italia), la 500 m liber, iar la CM în bazin scurt a obținut medalia de argint în 2008, la Manchester (Marea Britanie), la 400 m liber;
- La CE a obținut 16 medalii: 1997 Sevilla – bronz la 200 m liber, 1999 Istanbul (Turcia) – aur la 200 m și 400 m, bronz cu ștafeta de 4×200 m, la stilul liber, 2000 Helsinki (Finlanda) – aur cu ștafeta de 4×200 m, bronz la 200 m, 400 m, liber, și 4×100 m mixt, 2002 Berlin (Germania) – bronz la 400 m liber, 2004 Madrid (Spania) – aur la 200 m, argint la 400 m și bronz la 800 m și 4×200 m, toate la stilul liber, 2008 Eindhoven (Olanda) – argint la 200 m, bronz la 400 m și 800 m liber;
- A participat la două ediții ale Jocurilor Mondiale Universitare: 2001 Beijing – aur la 200 m și 400 m liber, 2005 Izmir – aur la 400 m și bronz la 800 m liber
- A stabilit un record european la 1.500 m, la Campionatele Franței, în 2009, și multiple recorduri ale României;
- După retragerea din activitate (la sfârșitul anului 2012), a lucrat ca secretar federal la FR de Natație și Pentatlon Modern, iar în 31 octombrie 2013 a fost aleasă președinte al acestui for
Articol publicat în Revista Junior Sport nr. 5 (apariție octombrie 2016)
Autor: Beatrice Mercado, Marian Burlacu
Foto: Marian Burlacu
