Tenismena selecționată, în premieră, în naționala României: Înainte să mă nasc eu, tata a visat că am câștigat ROLAND GARROS!
Corina Neagu a reușit să o prindă pe Patricia Țig într-o pauză la FedCup, competiție la care marea noastră tenismenă a participat, din partea României, în luna februarie, la București, alături de Irina Begu, Sorana Cârstea și Monica Niculescu. Un interviu sincer, despre viața unui sportiv de succes, care iubește enorm ceea ce face și, în pofida greutăților inerente, specific performerilor, reușește să se remonteze atât fizic, cât și psihic și duce numele țării noastre cu mândrie în întreaga lume.
C.N.: Felicitări din tot sufletul pentru ceea ce faci. Nu am să te rețin mult, pentru că înțeleg că ești obosită. Povestește-ne, pe scurt, de ce…tenis?!
P.Ț.: Nu a fost alegerea mea, sincer! Tata este antrenor de volei și fost jucător profesionist și, pentru că eram prea mică pentru volei, la vârsta de 7-8 ani, a zis să mă dea la un sport unde să-mi mai consum din energie, pentru că eram foarte activă! Așadar, m-a dat la tenis! Poate nu a fost chiar coincidență, nu știu, dar tata a avut un vis înainte să mă nasc eu. A visat că am câștigat Roland Garros! Știți cum sunt părinții…
C.N.: Păi te îndrepți ușor-ușor către trofeu, nu?! Câte ore petreci zilnic la antrenamente?
P.Ț.: Patru, cinci, șase uneori, depinde de câte antrenamente am și de cum mă simt în ziua respectivă.
C.N.: Cum este tatal tău, mulțumit?
P.Ț.: Eu sper că da și mama la fel. Ei se implică destul și mă susțin cum pot.
C.N.: Cât de mult contează susținerea familiei pentru sportul de performanță?
P.Ț.: Susținerea familiei este poate cel mai important lucru, bineînțeles pe lângă susținerea antrenorului și a colegilor. Este extrordinar să simți pe cei dragi aproape de tine, să nu te simți singur pe teren și cred că acest lucru te ajută să depășești anumite momente grele din carieră.
C.N.: Și dacă tot ai amintit …Care au fost cele mai grele momente ale tale de până acum?
P.Ț.: La vârsta de 18-19 ani am avut o problemă de sănătate care m-a ținut 6 luni departe de teren, motiv pentru care atunci nu am putut face absolut nimic. Am reluat totul de la zero, după ce nu am mai jucat atâta timp. Apoi am avut o perioadă foarte bună, am câștigat vreo 9-10 turnee într-un an, de 10.000, apoi au venit turnee și mai mari. Având în vedere că nivelul e total diferit de la 10.000 la 95.000 au apărut și accidentări. Acestea te țin departe de teren fie că vrei, fie că nu vrei. Trebuie să știi cum să-ți gestionezi anumite lucruri, mai ales să-ți dozezi efortul la antrenamente. Doar așa poți fi capabil să faci față nivelului ridicat de la turnee. Anul trecut, de exemplu, antrenorul meu a calculat că am stat 5 din 10 luni accidentată, deci practice jumătate de an!
C.N.: Dar ți-ai revenit surprinzător, te vindeci repede și din câte văd nu renunți, ceea ce este extraordinar!
P.Ț.: Da, exact!
C.N.: Patricia, de fapt ce te face să nu renunți?
P.Ț.: Sincer nu știu, pentru că, de multe ori, m-am gândit că uneori e atât de obositor încât parcă…(n.r.: zâmbește trist)
C.N.: Ce este greu? Mai mult fizic sau psihic?
P.Ț.: Și una și alta. Am momente când sunt într-un loc și mă trezesc dimineața și nu știu în ce loc sunt. Îmi ia câteva secunde să realizez că am plecat de acolo de unde credeam eu că sunt, deci și fizic și psihic îmi este greu.
C.N.: Cine te ajută să îți revii?
P.Ț.: Somnul! (n.r.: râde) Acum am o perioadă în care sunt foarte obosită și am mult stres pentru că joc prima oară într-o echipă. E totul nou pentru mine și trebuie să fiu mereu aptă să joc. Să fac și antrenamente, adică să fie totul în regulă.
C.N.: Cât de importantă este alimentația pentru un sportiv de performanță, pe lângă factorii de somn și sprijinul celorlalți?
P.Ț.: Clar și alimentația sănătoasă este foarte importantă. Însă mie îmi este foarte greu, pentru că nu mă pot abține de la dulciuri! Am o foarte mare slăbiciune pentru dulciuri și nu știu cât este de bine, dar nu pot spune că exagerez. Îmi place să mănânc dulciuri, dar cu măsură.
„Mi-am propus foarte multe pentru anul 2017, nu numai în legătură cu tenisul, ci și în legătură cu viața de zi cu zi.”
C.N.: Cum a fost 2016 pentru tine și ce obiective ai pentru anul acesta?
P.Ț.: Să vă spun sincer nu a fost un an foarte strălucit. Am avut vreo 4-5 turnee care au fost destul de bune și ca joc, dar și ca atitudine. Mi-am propus foarte multe pentru anul 2017, nu numai în legătură cu tenisul, ci și în legătură cu viața de zi cu zi. Mă străduiesc și îmi doresc să le realizez. Chiar mi-am făcut listă, acum 3-4 zile și deja am început să fiu mai bună la ce mi-am propus!
C.N.: Ce le recomanzi copiilor care fac tenis de performanță sau copiilor care vor să înceapă să facă tenis de performanță și părinților acestora?
P.Ț.: Am mai avut discuții cu mai multe jucătoare, cu antrenori și părinți. Copiilor le recomand să fie copii, să se joace, pentru că un copil la 9-10 ani vrea să se joace și acest lucru este important. Se pune mult prea mult preț pe rezultat la vârsta asta și apoi copilul devine fricos sau vrea să abandoneze. Este foarte important ca el să știe că e bine să fie conștiincios, să fie învățat în felul acesta, dar să fie lăsat și să se joace. Apoi, când mai crește și vin rezultatele, este important să știi cum să îl stăpânești. Aici cred că părinții ar trebui să pună mai puțină presiune. Părinții trebuie să stie că acesta face un lucru special, pe care nu îl fac mulți și să înțeleagă nevoia lui de a se juca pentru că asta e cel mai important.
”Cititorilor Revistei Junior Sport le transmit să se bucure de sport, să facă sport, să gândească liber, pentru că atunci când gândești liber și ești un om liber.”
C.N.: Copilul Patricia cum a fost?
P.Ț.: Stau și mă gândesc că nu îmi mai pot aminti ce făceam și cum eram și ce îmi plăcea. Țin minte faze foarte scurte pe care nu le am întipărite foarte bine în minte. Îmi plăcea să stau pe teren și să mă joc, dar eram foarte critică cu mine. Asta țin bine minte. Și dacă aș putea să dau timpul înapoi nu aș mai fi așa. Nu cred că e ok prea multă critică atunci când faci o greșeală. Dar s-a format o obișnuință și e greu să scapi de obiceiurile proaste și să formezi altele noi și bune.
C.N.: Cu încredere și răbdare cred că o să poți.
P.Ț.: Și eu cred asta!
C.N.: Nu știu dacă știi, Revista Junior Sport este unica publicație din România de educație și cultură sportivă pentru copii și adolescenți, al cărui conținut se adresează însă și adulților, în special antrenorilor, profesorilor de educație fizică și sport, părinților care vor ca micuții lor să practice sport în general, nu numai sport de performanță. Te rog să transmiți un mesaj cititorilor. Spune-le câteva cuvinte de suflet, mai ales că ești în plină competiție și urmează meciuri grele pentru tine pentru care îți dorim mult succes!
P.Ț.: Copiii trebuie să se bucure de sport, să facă sport, să gândească liber, pentru că atunci când gânde ști liber, ești un om liber, nu te simți constrâns de anumite situații. De exemplu: dacă un om nu are bani să își trimită copilul la tenis, să îl ducă la un sport de echipă unde să învețe să facă sport. Acest lucru mi se pare cel mai important, pentru că am impresia că în următoarea perioadă nu vom mai ave a copii care să facă sport, nu neapărat tenis. Pe tatăl meu, care este antrenor, îl văd cum se duce la școli și încearcă să convingă copiii să practice u n sport, dar cel mai greu îi este să convingă părinții. De exemplu: eu nu mai țin minte aproape nimic din ce am făcut la școală și nu pot spune că am învățat rău, dar nefolosind lu crurile acelea cu timpul nu îți mai rămân în minte. Eu nu cred că o me ditație la nu știu ce materie e mai importantă ca o oră de sport. Copilul se dezvoltă altfel făcând sport, învață să socializeze, să se comporte în societate, pentru că și aici cre d că avem o mare problemă în ziua de azi.
C.N.:. Patricia, îți mulțumim foarte mult pentru timpul acordat și
îți urăm foarte mult succes și foarte multă sănătate.
P.Ț.: Și eu vă mulțumesc!
Interviu realizat de Corina Neagu
Foto: Arhiva personală a Patricie Țig și a Federației Române de Tenis
(material publicat în Revista Junior Sport – numărul 6)
