Andreea Bălan, campioana mondială la Aquablike!

Juniori de succes

Andreea Bălan a câștigat Campionatul Mondial de Aquabike pentru categoria 20-24 ani, eveniment sportiv organizat la Pontevedra (Spania). Medalia de aur a fost obținută cu un timp destul de scurt (04:24:11), respectiv cu 20 minute mai puțin decât cea de a doua concurentă – Laura Wood, o australiancă în vârstă de 24 ani, care este cu doi ani mai mare decât de ea. Mare realizare!

De la vârstă de 5 ani, Andreea a intrat în contact cu apa și a fost pregătită de instructorul ei – „domnul Cici”, așa cum îi spunea, atunci, sportiva. După ce instructorul a observat că dorește să facă sport de performanță, a fost îndrumată la antrenorul Dan Drăguleț, care a pregătit-o 8 ani. La vârsta de 15 ani Andreea a ales să se legitimeze la Bucharest Sport Club, unde a început o colaborare cu antrenorul Marius Grigore, cel care a îndrumat-o spre triatlon.

La câteva zile după ce s-a urcat pe bicicletă, Andreea a participat la prima competiție de triatlon în Cupa Balcanică, unde a obținut locul 3 – categoria cadeți. La câteva săptămâni de la prima competiție a avut loc și Campionatul Balcanic din Turcia, unde a obținut primul titlu de campioană. Dealtfel, până la vârsta de 16 ani, respectiv până în anul 2013, Andreea a reușit să obțină 13 medalii de campioană națională la înot, primul titlu național la triatlon și participarea la Campionatul Balcanic de la Kladovo (Serbia), unde s-a clasat pe locul 4. Iar în anul 2014, Andree Bălan a câștigat două medalii de aur la Campionatul Național de Triatlon de la Târgu Mureș (la open și ștafetă) și Cupa Balcanică de la Elazig (Turcia). Anul 2015 i-a adus sportivei nu numai împlinirea a 18 ani, ci și statutul de prima sportivă din România, care participă la Campionatul Mondial de Triatlon – categoria Juniori!

La vârsta de 19 ani, după ce s-a terminat sezonul sportiv 2016 și a scăpat și de…bac, dar și de alte examene, Andreea Bălan a decis să plece în Spania, unde s-a alăturat echipei din Alicante, pentru o perioadă de aproximativ doi ani, perioadă care este considerată una destul de dificilă. Prin septembrie 2018, Andreea a decis să se alăture și grupului „Bluemarin”, pentru a învăța, la rândul ei, copiii să devină sportivi de succes. Printre ultimile sale performanțe se află și obținerea medaliei de aur la Europenele de Aquabike, organizate concomitent, pe același traseu, cu Europenele de Middle Distance, competiție ce are numai categorii de amatori age-group, parte a Campionatelor Europene de Triatlon Multisport de la Târgu Mureș din 2019.

Un mare obiectiv-vis? Participarea la JO 2024 de la Paris! Ca antrenor, Andreea are drept obiectiv…crearea de mici campioni, care să o depășească în performanță.

Mult succes, Andreea! Să ți se îndeplinească obiectivul-vis!

Text: Alexandru-Ion Teodorescu

Foto: Arhiva personală a Andreei Bălan

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *