Asociația
Junior Sport marchează Centenarul României prin două campanii
având aceeași titulatură generală: NĂSCUT PENTRU SPORT! Una
dintre campanii se numește “SPORTUL
ROMÂNESC PE MASA CENTENARULUI”
În
cadrul acestui proiect, Asociația Junior Sport, prin echipa sa
redacțională, dorește să marcheze Centenarul României, acest
important eveniment național, printr-un serial de 100 de interviuri
filmate cu 100 de manageri, specialiști, contributori în bunul mers
al sportului românesc (atât din zona instituțională, cât și din
cea privată – ex: ong & companii), precum și politicieni –
președinții celor două comisii de specialitate din Camera
Deputaților și Senat, dar și reprezentanți ai Guvernului
României. 100 de personalități sunt invitate să-și exprime
opinia despre sportul românesc, iar interviurile vor avea în vedere
incursiunea în trecut, analiza prezentului, dar și enunțarea
perspectivelor. În același timp, aceste 100 de personalități vor
răspunde dacă împărtășesc credo-ul Asociației Junior Sport,
respectiv: POPORUL ROMÂN ESTE UN POPOR NĂSCUT PENTRU SPORT?
Interviurile realizate până acum se pot viziona aici
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
VIDEO
Interviu cu Mihai Covaliu, președinte la Comitetul Olimpic și Sportiv Român! Interviu cu Mihai Covaliu, președinte la Comitetul Olimpic si Sportiv Roman, interviu realizat pe data de 7 noiembrie 2018.Unul dintre cele două proiecte prin care, sub titulatura generală de NĂSCUT PENTRU SPORT, Asociația Junior Sport marchează Centenarul României, este cel prin care realizăm o suită de 100 de interviuri filmate, cu 100 de manageri, specialiști, contributori în bunul mers al sportului românesc (atât din zona instituțională, cât și din cea privată – ex: ong & companii), precum și politicieni – președinții celor două comisii de specialitate din Camera Deputaților și Senat, dar și reprezentanți ai Guvernului României. Sub numele generic de SPORTUL ROMÂNESC PE MASA CENTENARULUI. această suită de interviuri debutează astăzi, 1 Decembrie. #NascutpentruSport
Publicată de Născut pentru Sport pe Vineri, 30 noiembrie 2018
Camelia Gavrilă – președinte al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților Interviu cu doamna Camelia Gavrilă, președinte al Comisiei pentru învățământ, știință, tineret și sport din Camera Deputaților.Domnia sa, înainte să fie deputat a fost: inspector școlar general la Inspectoratul Școlar Judeţean Iaşi, director la Colegiul Naţional „Costache Negruzzi” Iaşi (2009-2012), profesor de limba și literatura română (fiind doctor în filologie). Doamna Gavrilă deține Titlul „Magna Cum Laude”, titlul conferit de Universitatea Al. I. Cuza din Iași.Interviul a fost realizat pe 5 noiembrie 2018.Unul dintre cele două proiecte prin care, sub titulatura generală de NĂSCUT PENTRU SPORT, Asociația Junior Sport marchează Centenarul României, este cel prin care realizăm o suită de 100 de interviuri filmate, cu 100 de manageri, specialiști, contributori în bunul mers al sportului românesc (atât din zona instituțională, cât și din cea privată – ex: ong & companii), precum și politicieni – președinții celor două comisii de specialitate din Camera Deputaților și Senat, dar și reprezentanți ai Guvernului României. Sub numele generic de SPORTUL ROMÂNESC PE MASA CENTENARULUI. #NascutpentruSport#trimiteticopiiilasport
Publicată de Născut pentru Sport pe Duminică, 2 decembrie 2018
Interviu cu Florentin Marinescu, președintele Federației Române de Arte Marțiale! Interviu cu Florentin Marinescu, președintele Federației Române de Arte Marțiale! Împreună cu colegul nostru Alin Romulus Păcurar, am stat de vorbă cu domnia sa despre sport în general, dar și despre oportunitatea apariției, în premieră pentru România, a Tribunalului de Arbitraj Sportiv. Interviul a fost realizat pe 7 noiembrie 2018.Unul dintre cele două proiecte prin care, sub titulatura generală de NĂSCUT PENTRU SPORT, Asociația Junior Sport marchează Centenarul României, este cel prin care realizăm o suită de 100 de interviuri filmate, cu 100 de manageri, specialiști, contributori în bunul mers al sportului românesc (atât din zona instituțională, cât și din cea privată – ex: ong & companii), precum și politicieni – președinții celor două comisii de specialitate din Camera Deputaților și Senat, dar și reprezentanți ai Guvernului României. Sub numele generic de SPORTUL ROMÂNESC PE MASA CENTENARULUI. #NascutpentruSport#trimiteticopiiilasport
Publicată de Născut pentru Sport pe Luni, 3 decembrie 2018
Interviu cu Justin Ionescu si Bogdan Dudau O scurta incursiune in istoria alpinismului si un interviu de suflet cu Justin Ionescu si Bogdan Dudau, actualul si fostul presedinte al Federatiei Romane de Alpinism si Escapada.Interviul a fost realizat pe data de 5 decembrie 2018.Unul dintre cele două proiecte prin care, sub titulatura generală de NĂSCUT PENTRU SPORT, Asociația Junior Sport marchează Centenarul României, este cel prin care realizăm o suită de 100 de interviuri filmate, cu 100 de manageri, specialiști, contributori în bunul mers al sportului românesc (atât din zona instituțională, cât și din cea privată – ex: ong & companii), precum și politicieni – președinții celor două comisii de specialitate din Camera Deputaților și Senat, dar și reprezentanți ai Guvernului României. Sub numele generic de SPORTUL ROMÂNESC PE MASA CENTENARULUI. această suită de interviuri a debutat pe 1 Decembrie. #NascutpentruSport
Publicată de Născut pentru Sport pe Vineri, 7 decembrie 2018
Interviu cu George Rotaru, președintele Federației Aeronautice Române! Interviu cu George Rotaru, președintele Federației Aeronautice Române!Unul dintre cele două proiecte prin care, sub titulatura generală de NĂSCUT PENTRU SPORT, Asociația Junior Sport marchează Centenarul României, este cel prin care realizăm. sub numele generic de "SPORTUL ROMÂNESC PE MASA CENTENARULUI", o suită de 100 de interviuri filmate, cu 100 de manageri, specialiști, contributori în bunul mers al sportului românesc (atât din zona instituțională, cât și din cea privată – ex: ong & companii), precum și politicieni – președinții celor două comisii de specialitate din Camera Deputaților și Senat, dar și reprezentanți ai Guvernului României. Unul dintre aceste 100 de interviuri, este și cel cu domnul George Rotaru. Interviul a fost realizat de Beatrice Mercado, președinte Asociația Junior Sport.Astăzi este și ziua de naștere a domnului președinte și echipa noastră îi urează la mulți ani și numai succese și….doar cer senin în viață!!#NascutpentruSport #trimiteticopiiilasport
Publicată de Născut pentru Sport pe Duminică, 9 decembrie 2018
Interviu cu George Cosac, președintele Federației Române de Tenis! Interviu cu George Cosac, președintele CS Dinamo și președintele Federației Române de Tenis!Unul dintre cele două proiecte prin care, sub titulatura generală de NĂSCUT PENTRU SPORT, Asociația Junior Sport marchează Centenarul României, este cel prin care realizăm. sub numele generic de "SPORTUL ROMÂNESC PE MASA CENTENARULUI", o suită de 100 de interviuri filmate, cu 100 de manageri, specialiști, contributori în bunul mers al sportului românesc (atât din zona instituțională, cât și din cea privată – ex: ong & companii), precum și politicieni – președinții celor două comisii de specialitate din Camera Deputaților și Senat, dar și reprezentanți ai Guvernului României. Unul dintre aceste 100 de interviuri, este și cel cu domnul George Rotaru. Interviul a fost realizat de Beatrice Mercado, președinte Asociația Junior Sport.
Publicată de Născut pentru Sport pe Miercuri, 12 decembrie 2018
Interviu cu Sorin Avram Iacoban, președintele Federației Române de Șah Interviu cu Sorin Avram Iacoban, președintele Federației Române de Șah.Unul dintre cele două proiecte prin care, sub titulatura generală de NĂSCUT PENTRU SPORT, Asociația Junior Sport marchează Centenarul României, este cel prin care realizăm, sub numele generic de "SPORTUL ROMÂNESC PE MASA CENTENARULUI", o suită de 100 de interviuri filmate, cu 100 de manageri, specialiști, contributori în bunul mers al sportului românesc (atât din zona instituțională, cât și din cea privată – ex: ong & companii), precum și politicieni – președinții celor două comisii de specialitate din Camera Deputaților și Senat, dar și reprezentanți ai Guvernului României. Unul dintre aceste 100 de interviuri, este și cel cu domnul Sorin Avram Iacoban, interviu realizat de colegul nostru Marius Dumitru, în data de 20 octombrie 2018. #NascutpentruSport #trimiteticopiiilasport
Publicată de Născut pentru Sport pe Vineri, 18 ianuarie 2019
Aceasta
este munca unei mici echipe de oameni pasionați, care, de peste 7
ani au un crez. Educația unui popor prin sport, prin promovarea
efectivă a marilor valori ca repere de referință în formatarea
unor caractere de învingători pentru micuții noștri, este un
DREPT. Motiv pentru care noi ne obligăm să-l slujim!
BEATRICE
MERCADO
Președinte
Asociația JUNIOR SPORT