Antrenorul emerit Horváth Attila: - Ediții locale-jud Mureș

„Artele Marțiale, armonie între trup şi spirit”

R.P.: Domnule antrenor, vă rugăm să ne faceți o scurtă prezentare a activității dvs. şi a momentului în care a apărut pasiunea pentru Artele Marțiale.

A.H.: Artele Marțiale reprezintă un subiect care mă preocupă de foarte multă vreme. În copilărie am practicat gimnastica, dar un accident m-a obligat să îmi întrerup cariera. Ulterior atenția mea s-a îndreptat spre unele sporturi de iarnă, precum patinajul sau schiul, orientându-mă, însă, în paralel, şi spre o serie de sporturi de contact, ca de exemplu: lupte, box, judo. La începutul anilor ’70 am început practicarea karateului, care nu se potrivea nicidecum cu concepţiile mele despre luptă şi Artele Marţiale. De aceea, în scurt timp, am descoperit Wushu/KungFu-ul. Din păcate, la vremea respectivă, nu exista o documentație de specialitate, practicanții acestui sport fiind nevoiți să se inspire din reviste chinezeşti sau din filmele de acțiune. De-abia prin anii ’83-’85 au început să apară primele documentare dedicate iubitorilor acestui sport. Deşi am absolvit Facultatea de Electromecanică din cadrul Institutului Politehnic Cluj, în 1990 am hotărât să urmez cursul pentru instructori sportivi cu specializarea Arte Marţiale, după care, în anul 1992, am terminat şi cursurile Şcolii de antrenori, devenind antrenor pe specializarea Arte Marțiale. În decursul anilor, continuând studiile la Şcoala de antrenori şi practica în cadrul clubului Mureşul Tg. Mureş am ajuns antrenor de Categoria I (Antrenor Maestru). Posed centura de 6 Duani în Wushu/Kung Fu şi 4 Dani în Kempo, activez şi în momentul de faţă ca antrenor în cadrul Clubului Sportiv Mureşul Târgu Mureş. sunt antrenorul lotului de Wushu al României începînd din anul 2003. În anul 1995, pe baza rezultatelor competiţionale, am obţinut titlul de Antrenor Emerit, ulterior fiind distins cu Ordinul „Meritul Sportiv” în 2004 şi cu Ordinul „Meritul Sportiv” cu o baretă în 2012. Din anul 2002 sunt arbitru internaţional în cadrul Federaţiei Europene de Wushu şi arbitru internaţional de Kempo.

R.P.: Ce ne puteți spune despre practicarea organizată a Artelor Marțiale în România?

A.H.: În anul 1990, printr-o Hotărâre de Guvern, s-a permis practicarea fără

restricţii a Artelor Marţiale în România şi 92 de sportivi aparţinând tuturor stilurilor (printre care şi subsemnatul) s-au reunit în Bucureşti şi au înfiinţat Federația Română de Arte Marțiale. Astfel, din acel moment, pentru noi toţi s-au deschis două drumuri: continuarea pe partea tradiţională a Artelor Marţiale sau orientarea spre partea sportivă. Aceste două căi s-au conturat şi pentru practicanţii de Wushu-Kungfu. În ceea ce mă priveşte, eu m-am orientat spre latura sportivă, fără însă a neglija şi a aşeza pe locul doi partea tradițională, care este la fel de importantă.

R.P.: Ce performanțe deosebite sunt mai aproape de sufletul dvs.?

A.H.: Toate rezultatele obţinute cu sportivii mei de vârf îmi sunt dragi şi le apreciez la fel pe, deoarece în spatele acestor performanțe este o muncă foarte intensă,gândită şi elaborată în cele mai mici amănunte, marcată de multe greutăţi,sacrificii, dar şi de numeroase bucurii şi împliniri. Seria acestor rezultate remarcabile a început deja în anul 1992, când sportivul Gombos Csaba a ajuns Campion European în proba de wushu-sanda (luptă full contact), el fiind primul campion european din Federaţie. Au urmat alte rezultate de valoare, dar pentru Wushu-ul românesc şi pentru mine, ca antrenor, anul 1995 a fost un an remarcabil, deoarece cei doi fraţi antrenaţi de mine-Gombos Attila şi Gombos Csaba-au obţinut titlul de Campioni Mondiali la C.M. de Wushu, ediția 1995, desfăşurată la Baltimore, SUA. Attila a câştigat medalia de aur la categoria 56 kg., iar Csaba a obținut acelaşi rezultat la 75 kg. Peformanța realizată în premieră de cei doi frați ce reprezentau România nu a fost egalată până în prezent. Da, după aceste prime rezultate au urmat multe altele obţinute de sportivii Rus Traian, Mátyus Ervin, Hallai Cătălin, Papp Csaba, Apostolache Kiss Andrea şi alţii, cu care mă mândresc la fel de mult, deoarece fiecare reuşită are ”istoria” sa proprie şi niciuna nu a fost uşor de realizat.

Finala de CM Kempo

R.P.: Ce ne puteți spune despre metodele de antrenament?

A.H.: Un component al eşalonului de vârf din Wushu are la activ peste 200 de meciuri în cariera de sportiv. Pentru a ajunge la o astfel de performanță sportiviiantrenaţi de mine trebuie să lucreze permanent, nepermițându-şi mai mult de o săptămână de pauză în decursul unui an, după care trebuie să revinăla antrenamente. Numai în acest fel se poate ajunge şi rămâne în elita mondială. În plus trebuie să fim permanent la curent cu dezvoltarea metodelor din sport, cu modificările de regulament, cu schimbările de echipamente, cu adversarii cu care ne confruntăm, adică cu toate noutățile care apar.

R.P.: Ne puteți spune câteva cuvinte despre Kempo şi activitatea dvs. legată de acest sport? Cum au descoperit sportivii dvs. Kempo?

A.H.: După anii 2002-2003, mulți antrenori şi practicanți de wushu s-au orientat spre Kempo, combinnd diversificarea tehnică cu lupta la sol. Astfel şi eu amdirecţionat sportivii mei şi spre kempo, fără însă a neglija wushu-ul şi competiţiile din acest sport. Sportivi precum Rus Traian, Mátyus Ervin, Papp Csaba, şi Hallai Cătălin, pe lângă faptul că practicau wushu, au intrat şi în competiţiile de kempo şi au ajuns în elita acestui sport.

R.P.: Aţi afirmat că nu aţi neglijat partea tradiţională al Artelor Marţiale. Cum se manifestă acest interes în latura sportivă?

A.H.: Eu însumi practic şi stilurile interne din wushu-kungfu şi direcţionez sportivispre această ramură în care există competiţii bazate pe valorile tradiţionale. Astfel în proba Taijiquan, stilul Yang, sportiva Apostolache Kiss Andrea s-a clasat pe locurile fruntaşe în competiţiile europene şi mondiale, atât în probele tradiţionale, cât şi la cele moderne.

R.P.: La ce competiţii importante urmează să participe în perioada imediat următoare sportivii antrenați de dvs.?

A.H.: Sportivul Rus Traian va participa la Campionatele Mondiale de Wushu-Sandade la Kazan, Rusia, la sfârşitul lunii septembrie şi sportiva Apostolache Kiss Andrea va participa la Campionatele Mondiale de Wushu- Kungfu Tradiţional din China, în luna noiembrie.

R.P.: Sportivii antrenaţi de dvs. desfăşoară şi alte activităţi în afara celei de pe salteaua de concurs?

A.H.: Nici unul dintre sportivii mei nu trăieşte din sport. Toţi lucrează şi, pe lângă cele opt (sau mai multe) ore petrecute zilnic la serviciu, se antrenează cu foarte multă abnegaţie şi devotament. Toţi sunt obligaţi să cunoască cel puţin o limbăstrăină şi să termine o facultate. De exemplu, Rus Traian a terminat trei facultăţi şi momentan conduce o firmă de pază, un restaurant, clubul sportiv propriu şi încă câteva firme mai mici. Mátyus Ervin a terminat facultatea de sport, Papp Csaba, cea de management, Hallai Cătălin îmbină managementul şisportul, iar Apostolache Kiss Andrea a terminat facultatea de teatru şi este o talentată actriţă.

R.P.: Ce ne puteţi spune despre sursele de finanţare a activităţii pe care o desfăsuraţi dvs. şi sportivii pe care-i antrenaţi?

A.H.: În ultimii ani, Artele Marţiale, ca şi sportul românesc în general, nu s-au bucurat de o finanţare centrală prea accentuată, dar în acest an se simte deja un suflu nou în sport. Cu toate greutăţile financiare din din sportul de la noi din ţară , am reuşit totuşi să participăm la competiţiile majore din calendarul competiţional intern şi internaţional, cu finanţarea comună a acestor participări de către C.S. Mureşul, a municipalităţii Tg. Mureş, a Federaţiei Române de Arte Marţiale şi a câtorva sponsori devotaţi sportului.

R.P.: Ce proiecte de viitor aveţi?

A.H.: Fără îndoială, participarea la Jocurile Olimpice, din păcate, a fost şi a rămas deocamdată doar un vis. Momentan Wushu-ul nu este un sport olimpic, dar sedepun eforturi pentru a deveni. La Olimpiada de la Beijing din 2008 Wushu-ul a fost un sport observat. CIO a permis, în mod special, Comitetului Organizator al Jocurilor Olimpice de la Beijing organizarea, în paralel cu J.O., a unui turneu de Wushu, acesta fiind un sport tradiţional chinezesc. Din cauza diferitelor impedimente România nu a avut reprezentanţi la toate categoriile competiţionale, ci doar la 3 dintre acestea. Sportivul meu, Rus Traian, a obţinut un onorant loc 5 la categoria la care a participat. Dacă Wushu -ul va fi înscris ca sport olimpic la J. O., ediţia din 2024, atât antrenorii, cât şi sportivii noştri vor lupta pentru a obţine dreptul de participare şi pentru a obţine cât mai multe puncte şi medalii pentru ţara noastră.

R.P.: Ce ne puteţi spune despre viitorul Wushu-ului în Româna?

A.H.: Dezvoltarea acestui sport, ca şi întreaga viaţă sportivă de performanţă din România, presupune o planificare de lungă durată. Ne lipsesc condiţiile de bază pentru dezvoltare. Aşa cum a existat programul de dotare a şcolilor din ţară cu săli de sport, aşa ar trebui iniţiat un program pentru dotarea cluburilor din subordinea MTS cu săli de antrenamente, deoarece în majoritatea cazurilor a fost luat întreg patrimoniul din dotarea acestor cluburi. Totuşi, 90% a rezultatelor actuale din sportul românesc provin tot de la aceste cluburi sportive. Fără săli proprii de antrenament la cluburile MTS sportul de performanţă va muri. A doua problemă mare este faptul că nu avem posibilitatea susţinerii financiare a sportivilor seniori, astfel că, după perioada de juniorat, în care se investeşte în aceşti tineri foarte multă muncă şi bani, respectivii sportivi renunţă la sportul de performanţă şi pleacă să lucreze deoarece, în caz contrar, n-ar avea cu ce să trăiască. Pregătirea unui sportiv de vârf din elita mondială durează aproximativ 8 ani, după care poate sta în vârf într-un caz fericit aproximativ 10-12 ani. Astfel, un ciclu de obţinere a performanţelor durează 18 – 20 ani, după care ar trebui să avem o nouă generaţie pregătită. Noi nu putem asigura această ciclicitate deoarece toată lumea doreşte rezultate imediate, fără a gândi în perspectivă şi a construi bazele sportului de elită în timp. Este necesară creșterea unor generații de sportivi care să poată deveni campioni naționali, europeni sau mondiali sau poate chiar olimpici, dar pentru asta trebuie să asigurăm și condițiile necesare. Societatea și mentalitatea tineretului nostru s-a schimbat foarte mult în ultimii 25 de ani. Sportul românesc a supraviețuit până acum din inerție. Vrem sport de performanță? Dacă da, atunci și cei cu putere de decizie trebuie să-și schimbe mentalitatea, împreună cu societatea.

La marile competiţii fiecare ţară trebuie să trimită sportivi foarte bine pregătiţi pentru a o reprezenta. Din nefericire, în prezent, nimeni nu se gândeşte la o strategie pe termen lung pentru dezvoltarea sportului în România. Toate încercările sunt pe termen scurt şi seamănă cu cârpeala. Nu există stabilitate în acest domeniu. După părerea mea, sportul ar trebui să fie complet depolitizat, specialiştii să fie lăsaţi să-şi vadă de treabă şi să fie asigurate condiţii de pregătire la nivel mondial. Atunci am avea şi rezultate lanivel mondial. Acum avem numai rezultate ocazionale ale unor antrenori şi sportivi de excepţie.