Sportul disciplinează și formează caractere
După o carieră întinsă pe 16 ani, în care a câștigat titlul olimpic și pe cel mondial, precum și numeroase alte medalii, Ecaterina Oancia (Iane după căsătorie) a rămas apropiată de canotaj. A activat ca antrenoare la lotul național de junioare, iar acum este arbitru.
Povestea Ecaterinei Oancia începe la Sângeorgiu de Pădure, locul ei de naștere. „Tata a avut domicilul forțat acolo. Nu am rude în Târgu Mureș. Nu am amintiri din primii doi ani de viață petrecuți acolo. Am, însă, prieteni în Târgu Mureș datorită sportului. Am fost de mai multe ori acolo, ultima oară în martie anul acesta. Un oraș foarte frumos, cu oameni frumoși. Apoi am locuit numai în București, pe strada Antim. Casa ne-a fost demolată în 1984 pentru Bulevardul Socialismului și Casa Poporului”, ne-a mărturisit campioana olimpică de la Los Angeles, din proba de 4+1 vâsle. Atrasă de sport de mică, a început să practice gimnastica încă din clasa I, la școală și la Palatul Pionierilor din București, care era, pe atunci, la Palatul Cotroceni. Trei ani după aceea a trecut la atletism, la clubul Steaua, fiind antrenată de colonelul Constantin Aioanei. „În școala generală am avut-o profesoară de educație fizică și sport pe doamna Pădureanu, pe care o iubeam. Datorită ei am facut parte din toate echipele de toate felurile. Prin anii ‘70 am început kaiac-ul, pe Herastrău, la CS Dinamo. În 1972, la sfatul domnului antrenor emerit Radu Huțan am trecut la canotaj. Eram prea mică de înălțime și urma senioratul. Astfel am ajuns la CS Voința București – Dinamo și Steaua nu aveau secție de fete la canotaj, ele înființând secții în toamna anului 1974, când au luat toată… crema de la celelalte cluburi.” Un deceniu mai târziu, Ecaterina Oancia avea să înregistreze cel mai important succes din carieră: câștigarea titlului olimpic în proba de 4+1 vâsle din poziția de cârmaci. A fost practic încununarea unei cariere exemplare, de 16 ani, în timpul căreia a cucerit alte două medalii olimpice (argint la 8+1 și bronz la 4+1, în 1988, la Seul), trei titluri mondiale, la 4+1 rame și la 8+1 în 1987, la Copenhaga, respectiv la 8+1 în 1989, la Bled (a mai obținut alte trei medalii de bronz: la 4+1 vâsle, în 1981, la München și, în 1982, la Lucerna, precum și la 8+1 în 1985, la Hazevinkel, în Belgia), 25 de titluri de campioană națională, precum și multe alte medalii la regatele internaționale. „Regret că nu am luat aur și la Seul. Câștigasem la toate concursurile de până atunci… S-a acuzat o stare de oboseală exact în timpul Jocurilor”, ne-a spus campioana care a fost decorată cu Ordinul Sportiv clasa I.
Ecaterina Oancia a rămas apropiată de canotaj, fiind arbitru. Ea îi îndeamnă pe părinții din România de astăzi săși lase copiii să facă mișcare: „Sportul dezvoltă frumos trupul și mintea, disciplinează și formează caractere. Dacă vor face și performanță satisfacțiile vor fi pe măsură. Nepotul meu din partea fratelui, Milan Iane, este clasa a VI-a. Face vioară dintr-a-ntâi și joacă baschet la CSȘ 6 Dinamo, cu antrenorii Nicoleta Constantinescu și Victor David”, a concluzionat Maestra Emerită a Sportului.din țară și din București. Din punct de vedere al condițiilor de pregătire, diferența este ca de la cer la pământ. Nu se pot compara cu ce a fost pe vremea mea. Acum baza de selecție este mai dificilă. De altfel, cam în toate disciplinele sportive de la noi. Este foarte greu de găsit copii sau tineri care să-și dorească să facă sport. Lotul olimpic din care am făcut și eu parte era format din 35- 40 de sportive. Și erau alte 40-50 de sportive în lotul de perspectivă. Acum tot lotul are vreo 15 fete.”
Text: Marian BURLACU
Foto: Arhiva personală
