Adela Erimescu nu este o…prințesă, ci o luptătoare!

Ediții locale-jud Timiș

Adela Erimescu este elevă în clasa a 4-a la Școala Gimnazială nr 24 din Timișoara, iar anul școlar precedent l-a încheiat cu calificativul general (de sus până jos în carnet!!) „foarte bine”. Materia sa preferată? Matematica! Iar priceperea ei la această materie a fost, nu de puține ori, răsplătită cu premii la diverse concursuri de specialitate  („Gazeta Matematică”, „Fii inteligent”, „Computer” etc).

Ce spune Adela despre ea însăși? „Eu nu sunt o prințesă, ci sunt o luptătoare”. Și, dacă ne luăm după rezultatele sale sportive, cam are dreptate! Acest crez al ei a fost transpus într-un desen și imprimat pe kimono-ul cu care practică sportul judo. Legitimată la Clubul Sportiv de Judo Phoenix Timișoara, Adela a reușit, până la această vârstă să aibă o performanță de excepție, ea fiind premiată la numeroase concursuri naționale și internaționale. Iată doar câteva dintre cele mai reprezentative rezultate ale sale: locul 3 la U11 ani la Cupa Glissando din 2019 (categoria 36 kg), locul 3 la concursul Cupa Phoenix din 2019, locul 1 cu echipa de fete la European Champion Club Cup din 2019 în competiția cu echipa Ungariei.

Judoul este pentru ea un mod de a se încarca cu energie bună, de a fi în formă, de a spune da provocărilor fizice, mai ales celor de tip alergare în pantă kilometri buni în cantonamente. Nu de puține ori își suna mama din cantonamente și îi spunea: „,Mama, am o febră musculară de merg ca pinguinii!”. 

Micuța judoka nu este axată pe performanță în judo, dar îmbină armonios școala cu antrenamentele, care au loc de 3 ori pe săptămână, pășind din ce în ce mai hotărâtă pe tatami, atât la antrenamente, cât și la competiții și este convinsă că încrederea în forțele proprii îi va aduce o mare satisfacție și astfel nu va avea decât de câștigat din spiritul acestui sport. 

Material realizat de Vlad Andrei Buzdugan

Foto Arhiva Adelei Irimescu

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *