Istoricul acestui sport este unic și deosebit de interesant. A fost ca și cum o civilizație întreagă ar fi apărut dintr-o dată, pentru a dispărea, mai apoi, în uitare, renăscând după un timp cu aceeași vigoare, dar, de această dată, urmând calea firească a afirmării și perfecționării. Cea dintâi perioadă a istoriei sale se plasează între începutul anilor 1880 și 1904, perioadă în care noul joc a devenit una din marilepasiuni ale sfârșitului de secol, provocând reacții pro și contra, de o intensitate rar întâlnită, pentru ca apoi, cam până în 1922, să intre într-un anonimat deplin, dispărând din preocupări la fel de brusc cum apăruse. Și când totul părea pierdut în uitare, indiferența ștergând orice urme, s-au ivit câțiva promotori care, amintindu-și distracția ce marcase începutul de veac, au transformat-o întrun sport în adevăratul sens al cuvântului.
Începuturi…
Noua aventură începe în 1922, când tenisul de masă revenise în actualitate și evolua spre campionate mondiale, printre puținele care au o longevitate, fără întrerupere, de peste jumătate de veac, pătrunzând, din 1988, și în rândul sporturilor olimpice. De-a lungul istoriei sale, tenisul de masă a purtat și alte denumiri, cum ar fi: tenis miniatural, de sală; joc de masă, de salon; ping-pong; pom-pom; puch-ball; gossima. Dar cea mai folosită fiind, desigur, ping-pong. O zi memorabilă pentru istoria tenisului de masă a fost 15 ianuarie 1926, deoarece la acea dată s-a pus prima semnătură pe actul de naștere al viitoarei Federații Internaționale, dar și al Campionatelor Mondiale. În iarna acelui an, la Berlin, avea loc cea de a doua ediție a campionatelor internaționale ale Germaniei, ocazie cu care, la inițiativa dr. Olaf Lehman, s-au reunit conducătorii delegațiilor participante la concursul amintit (din Anglia,Austria, Germania, Ungaria, precum și câte un reprezentant din partea Cehoslovaciei și Suediei), iar în urma discuțiilor s-a stabilit organizarea unui campionat european, care ar fi urmat să se desfășoare la Londra, în decembrie același an. Însă, pe finalul anului 1926, s-a decis organizarea unei ediții de campionat mondial, ci nu european, cum se decisese anterior. Cea dintâi ediție a Campionatului European a avut loc abia peste trei decenii, la Budapesta. În urma desfășurării Campionatului Mondial, a avut loc și Congresul Federației Internaționale, ocazie cu care s-a constituit Federația Internațională de Tenis de Masă (ITTF), membre fondatoare fiind Anglia, Austria, Cehoslovacia, Danemarca, India, Suedia, Țara Galilor și Ungaria. Președinte a fost ales Ivo Montagu, care a rămas în funcție timp de 41 de ani. În decursul a trei sferturi de veac, ITTF și-a diversificat activitatea, apărând federațiile continentale africană, asiatică, europeană, latino americană, dar și cea din Oceania sau regionale – arabă, balcanică, caraibiană, commonwealth, ibero-americană, nordică, sud-americană. Competițiile specifice care au început să fie organizate de atunci au fost: Campionatul Mondial (1926), Campionatul Mondial ale Veteranilor (1982), Campionatul Mondial al Invalizilor (1957), Cupa Mondială (1980), Jocurile Africane (1973), Jocurile Asiatice (1958), Jocurile Americii Latine (1982), Campionatul European (1958). Însă, cel mai mare succes l-a constituit includerea acestui sport în programul Jocurilor Olimpice începând din anul 1988.
Context european & național
La data de 13 martie 1956, cu ocazia Campionatului Mondial de la Stockholm, a fost constituită ETTU, având ca țări membre fondatoare Austria, Belgia, Bulgaria, Cehoslovacia, Finlanda, Franța, RDG, RFG, Iugoslavia, Luxemburg, Olanda, Portugalia, Spania, Suedia, Țara Galilor, Ungaria și URSS. Primul Campionat European a avut loc la Budapesta în 1958, cum deja am precizat mai sus. Paleta competițională s-a diversificat, apărând competiții ca: Cupa Cupelor (1965), Liga Europeană (1967), Europa Top 12 pentru seniori (1971), Europa Top 12 pentru juniori (1985) Europa Top 12 pentru cadeți (1989), Campionatul Balcanic (1968) sau Campionatele Mediteraneene (1968). În ceea ce privește România este greu de precizat data exactă de când se practică acest sport aici. Deși presa vremii nu consemnează existența lui înainte de 1926, este de presupus că tenisul de masă era cunoscut, dată fiind avalanșa informațiilor vremii. Oricum se știe că zonele în care a pătruns pentru prima oară tenisul de masă au fost Transilvania și Banatul, cu deosebire orașele Timișoara, Arad, Cluj și Oradea, unde au avut loc primele concursuri locale. Însă, după anul 1927, aria de răspândire a acestui joc s-a lărgitit considerabil. În 1928, în cadrul FSSR, se înființează o Comisie de Ping-Pong care decide și disputarea primelor Campionate Naționale, desfășurate, după toate probabilitățile, la Oradea. Totuși, data exactă a primei ediții a Campionatelor Naționale este controversată (unii spun că a fost în 1928, alții că un an mai târziu). Știm cu siguranță că cei dintâi campioni desemnați au fost cei de la Arad, în 1929: A. Steiner, M. Lyska, Solomon-Taglicht (la seniori); Papos Steiner, Goldstein (la juniori). În diverse perioade, printre cele mai bune cluburi s-au aflat: „Sparta”, „Sporting”, „Aurora”, „Constructorul”, „Progresul”, „Juventus”, „Spartac”, „Spartac-Stirom”, „Unirea Tricolor”, „Hagybor”, CSM Cluj”, CA Oradea, „Voința” Arad, Universitatea Craiova, IJPIPS Constanța. O activitate susținută s-a desfășurat și în Râmnicu Vâlcea, Ploiești, Cugir, Satu Mare, Bistrița, Târgu Mureș, Zalău, Baia Mare, Slatina, Odorhei, Iași, Târgoviște, Titu, Galați etc. Printre recordmene, în ceea ce privește numărul de titluri naționale, se află cluburile: CSM Cluj, CFR Craiova, Progresul București, CS Arad, IJPIPS Constanța. Printre sportivii care au adus glorie tenisului românesc se numără: Angelica Rozeanu (40 titluri), Maria Alexandru (39 titluri), Ella Zeller Constantinescu (21 titluri), Nicu Naumescu (17 titluri), Teodor Gheorghe (15 titluri), Radu Negulescu și Otilia Bădescu (fiecare câte 13 titluri), dar și Magda Rurac,Geta Pitică, Sari Koloszvari Szasz, Maria Alboiu, Eva Ferenczi, Emilia Ciosu, Toma Reiter, Andras Fejer, Șerban Doboși, Dorin Giurgiucă, Călin Creangă, Vasile Florea, Adriana Năstase, Mihaela Șteff. Performanțele românești realizate la mari competiții internaționale? 281 medalii: Campionate Mondiale (20 de aur, 9 de argint, 23 de bronz), Campionate Europene de seniori (8 de aur, 14 de argint, 28 de bronz) Campionate Europene de juniori (39 de aur, 24 de argint, 37 de bronz) și Campionate Europene de cadeți (26 de aur, 21 de argint, 32 de bronz), la care se adaugă cele obținute la Liga Europeană, Europa Top 12 (toate categoriile de vârstă), Cupa Cupelor sau Jocurile Olimpice.
Forul conducător
În anul 1926, la Oradea funcționa Federația Societăților Române de Tenis de Masă, for premergător federației naționale de specialitate (care va lua ființă la 1 octombrie 1931 și se va numi Federația Română de Ping-Pong, cu sediul la Oradea).Activitatea desfășurată nu a fost tocmai propice, neexistând coeziune în opiniile care priveau direcțiile de acțiune. În 1939, va lua ființă un nou for diriguitor, cu sediul la București și se va numi Federația de Tenis de Masă, care în 1940, nu va mai funcționa ca organism independent, ci în cadrul celei de tenis (de câmp). După război, în 1945, OSP începe o largă popularizare a acestui joc, iar din 1950, forul conducător va purta denumirea de Comisia Centrală de Tenis din cadrul Comitetului pentru Cultură Fizică și Sport (CCFS). Sarabanda schimbărilor de denumire a continuat, astfel că, la 2 iulie 1957, Comisia Centrală se transformă în Federația Română de Tenis de Masă (FRTM), titulatură sub care este cunoscută și în prezent și sub care este afiliată și la forul superior. Chiar dacă în țară structurile organizatorice nu erau consolidate, afilierea la Federația Internațională a avut loc în 1928, cererea de adeziune fiind confirmată în 1929, România făcând parte din primul grup, alături de Egipt, Japonia, Iugoslavia și Franța, care s-a alăturat membrelor fondatoare ale forului mondial, iar în 1957 țara noastră s-a afiliat la ETTU. Printre cei care s-au aflat, în decursul anilor, în conducerea diferitelor structure organizatorice ale tenisului de masă pot fi menționați: Petru Adorjan, Constantin Zahirnic 1935-1938, Rudy Schmetau 1939, Ion Lazăr 1942, Jeni Vermond 1944, Despina Mavrocordat 1946, Nicolae Bellu, Simion Cluceru, Marin Stanciu 1957-1982, Florin Cristescu, Gheorghe Dumitru, Maria Istrate, Nicolae Angelescu 1990, Andi Ardelean 1991-1992, Marius Opran din 1993. În anul 2001 Federația s-a reorganizat, în conformitate cu prevederile Legii Educației Fizice și Sportului Nr. 69 din 28 aprilie 2000. Adunarea generală din 15 noiembrie a adoptat noul Statut și a ales Consiliul director format din: Marin Stanciu (președinte de onoare), Cristinel Romanescu (președinte), Iosif Lucaci, Eugen Roman și Otilia Bădescu (vicepreședinți), Gheorghe Enache (secretar general), Laurențiu Gheorghiu (director ethnic), Oana Popescu (contabil), Gheorghe Bozga, Viorel Filimon, Aurel Ovanez, Mircea Chisling, Aurel Popovici, Radu Popescu, Radu Iordache, Gheorghe Radu, Beatrice Romanescu și Adriana Năstase (membri). Ca organ de administrare și gestionare a fost stabilit un directorat format din președintele Federației, secretarul general, secretarul federal, directorul tehnic și contabilul federației.
România ocupă locul V în ierarhia mondială a valorilor
Activitatea pe plan intern, cu multiplele sale perioade de dificultate, a stat la baza pregătirii și lansării în arena coeziune în opiniile care priveau direcțiile de acțiune. În 1939,va lua ființă un nou for diriguitor, cu sediul la București și se va numi Federația de Tenis de Masă, care în 1940, nu va mai funcționa ca organism independent, ci în cadrul celei de tenis (de câmp). După război, în 1945, OSP începe o largă popularizare a acestui joc, iar din 1950, forul conducător va purta denumirea de Comisia Centrală de Tenis din cadrul Comitetului pentru Cultură Fizică și Sport (CCFS). Sarabanda schimbărilor de denumire a continuat, astfel că, la 2 iulie 1957, Comisia Centrală se transformă în Federația Română de Tenis de Masă (FRTM), titulatură sub care este cunoscută și în prezent și sub care este afiliată și la forul superior. Chiar dacă în țară structurile organizatorice nu erau consolidate, afilierea la Federația Internațională a avut loc în 1928, cererea de adeziune fiind confirmată în 1929, România făcând parte din primul grup, alături de Egipt, Japonia, Iugoslavia și Franța, care s-a alăturat membrelor fondatoare ale forului mondial, iar în 1957 țara noastră s-a afiliat la ETTU. Printre cei care s-au aflat, în decursul anilor, în conducerea diferitelor structure organizatorice ale tenisului de masă pot fi menționați: Petru Adorjan, Constantin Zahirnic 1935 1938, Rudy Schmetau 1939, Ion Lazăr 1942, Jeni Vermond 1944, Despina Mavrocordat 1946, Nicolae Bellu, Simion Cluceru, Marin Stanciu 1957-1982, Florin Cristescu, Gheorghe Dumitru, Maria Istrate, Nicolae Angelescu 1990, Andi Ardelean 1991-1992, Marius Opran din 1993. În anul 2001 Federația s-a reorganizat, în conformitate cu prevederile Legii Educației Fizice și Sportului Nr. 69 din 28 aprilie 2000. Adunarea generală din 15 noiembrie a adoptat noul Statut și a ales Consiliul director format din: Marin Stanciu (președinte de onoare), Cristinel Romanescu (președinte), Iosif Lucaci, Eugen Roman și Otilia Bădescu (vicepreședinți), Gheorghe Enache (secretar general), Laurențiu Gheorghiu (director ethnic), Oana Popescu (contabil), Gheorghe Bozga, Viorel Filimon, Aurel Ovanez, Mircea Chisling, Aurel Popovici, Radu Popescu, Radu Iordache, Gheorghe Radu, Beatrice Romanescu și Adriana Năstase (membri). Ca organ de administrare și gestionare a fost stabilit un directorat format din președintele Federației, secretarul general, secretarul federal, directorul tehnic și contabilul federației.
România ocupă locul V în ierarhia mondială a valorilor
Activitatea pe plan intern, cu multiplele sale perioade de dificultate, a stat la baza pregătirii și lansării în arena internațională a tenisului de masă românesc, fie prin organizarea de competiții proprii, fie prin participarea la marile evenimente, ceea ce avea să aducă faima reprezentanților noștri prezenți la Campionatele Europene, Mondiale sau la Jocurile Olimpice. Statisticile rețin că la Campionatele Mondiale (din 1926 și până în 2000), românii și au înscris în palmares 52 de medalii, fapt care situează țara noastră pe locul V în ierarhia mondială a valorilor, care numără numai 31 de țări medaliate. Între medaliați se află Victor Vladone, Farkaș Paneth, Vasile Goldberger, Pitu Pop, Angelica Rozeanu, Sari (Koloszvary) Szasz, Ella (Zeller) Constantinescu, Geta Pitică, Maria Alexandru, Otilia Bădescu. La Campionatele Europene de seniori (care au debutat la Budapesta, în 1958), România s-a situat, după un clasament all-time, pe locul VIII, cu cele 50 de medalii obținute. Printre protagoniștii acestor trofee s-au aflat: Matei Gantner, Tiberiu Harasztosi, Toma Reiter, Dorin Giurgiucă, Radu Negulescu, Adalbert Rethi, Angelica Rozeanu, Geta Pitică, Ella (Zeller) Constantinescu, Eleonora Mihalca, Carmen Crișan, Liana Mihuț, Eva Ferenczi, Olga Nemeș, Otilia Bădescu, Maria Bogoslov, Emilia Ciosu, Adriana Năstase, Mihaela Șteff. De notat că marele trofeu care se acordă echipei feminine, campioană continentală, a fost donat de România și este înmânat laureatei de un reprezentant al țării noastre. Campionatele Europene pentru juniori și cadeți (având prima ediție în 1955 la Stuttgart), au adus în prim-plan generații după generații, de la Maria Alexandru la Radu Negulescu, de la Liana Mihuț la Olga Nemeș (joacă acum pentru Germania), de la Vasile Florea la Călin Creangă (joacă în prezent pentru Grecia), de la Otilia Bădescu la Anca Cheler, de la Adriana Năstase la Georgeta Cojocaru, de la Antonella Manac la Mihaela Șteff. Aceștia și alții asemenea lor au contribuit la cucerirea celor 179 de medalii (dintre care 65 de aur). Și după anii 2000 tenisul de masă românesc a dus mai departe faima țării noastre și vom aminti, ca exemple, doar câteva mari performanțe. În anul 2001, tinerii jucători de tenis de masă din România au cucerit două medalii de argint și una de bronz la CE de juniori, o medalie de argint și două medalii de bronz la CE de cadeți. În anul 2015, constănțeanca Eliza Samara, la Campionatele Europene de Seniori organizate la Ekaterinburg, a devenit campioană în proba individual, fiind și dublă medaliată cu argint (la dublu feminin şi în concursul pe echipe). În anul 2016, la Campionatul Mondial de la Cape Town (Africa de Sud), România a devenit campioană prin performanța extraordinară obținută la dublu de junioarele Adina Diaconu (16 ani) și Andreea Dragoman (16 ani). Acest faimos de acum duo a câștigat în februarie acest an, medalia de argint la Campionatele Europene U21 (organizate la Sochi). Tot în aceeași lună, tenisul de masă a mai bifat alte performanțe notabile: Bernadette Szocs a ocupat locul 6 în turneul de tenis de masă ITTF Europe Top 16 (care reuneşte la Antibes în Franţa cele mai bune jucătoare de pe continent), în timp ce Daniela Dodean Monteiro a ocupat locul 8.
Povestea unui slogan
Așadar, parcurgând aceste frumoase pagini de istorie, putem afirma, fără a greși, că tenisul de masă se dovedește a fi o mândrie națională. De aici și necesitatea apariției unui slogan pe măsură: „Servim pentru istorie!” L-am întrebat pe Cristinel Romanescu, președintele federației, cum s-a născut ideea și acesta ne-a specificat: „Atunci când s-a conceput sloganul, care ne reprezintă și ne și obligă în același timp, am plecat de la premisa că rezultatele vorbesc de la sine și că, prin ele, vom atrage în jurul sportivilor noștri susținerea și atenția pe care o merită, dar de care au și nevoie, nevoia aceea umană de a fi apreciat pentru munca depusă, pentru rezultatele obținute.” Domnia sa a mai adăugat faptul că, la modul cel mai concret, „serviciul definește tenisul de masă, iar noi servim pentru fiecare punct, set, servim pentru a construi, cu fiecare minge câștigată, drumul către victorie, servim pentru a scrie istoria tenisului de masă românesc și pentru a ne asigura locul în istoria sportului românesc.” Așa și este domnule președinte! Tenisul de masă practicat în România a cumulat un palmares impresionant pentru care merită tot respectul.
Text: Beatrice Mercado (material realizat cu sprijinul Federației Române de Tenis)
Foto: Arhiva Federației Române de Tenis de masă
(material apărut în Revista Junior Sport – numărul 6)