”Gimnastica m-a «descoperit» pe mine, nu eu pe ea!”, ne-a declarant Marian Drăgulescu, vicecampion olimpic, de 8 ori campion modial și de 9 ori campion European la gimnastică, dar și ambasador al Balului Junior Sport. Acesta și-a rupt din puținul său timp de pregătire pentru Jocurile Olimpice de Vară de la Rio și ne-a primit chiar la sala de la Lia Manoliu unde se antrenează împreună cu colegii săi de lot, oferindu- ne un interviu, în care the great champion a depănat amintiri din frumoasa sa copilărie ca junior gimnast.
B.M.: Cum s-a întâmplat Marian, tu ai descoperit gimnastica sau gimnastica te-a ”descoperit” pe tine? Cum a fost ”întâlnirea” cu acest minunat sport?
M.D.: Pot să spun că gimnastica m-a ”descoperit”! Eram elev în clasa I și la noi la școală a venit un antrenor de gimnastică să facă selecție și eu m-am numărat printre copiii pe care i-a selecționat. Am primit o invitație și deja, a doua sau a treia zi după acel moment, am venit la sala de gimnastică, chiar aici unde ne aflăm acum. De când am pășit prima oară în sala de gimnastică mi-a plăcut! A fost, pot spune, dragoste la prima vedere! M-a fascinat groapa cu bureți, frângiile, obstacolele! În prima perioadă antrenorul ne-a lăsat foarte mult să ne jucăm, să cunoaștem aparatele. Ne atârnam la propriu de ele, ne urcam și țopăiam pe ele, ne aruncam în groapa cu bureți, săream pe trambulina elastică. Foarte bine a știut antrenorul, domnul Dumitru Avarvarei, să ne facă să descoperim frumusețea acestui sport.
B.M.: Mai știi ceva de primul tău antrenor?!
M.D.: Știu că este plecat în Canada…
”Primul meu trofeu pe care l-am câștigat este un …pahar! Îl am și acum! Scrie pe el cu albastru ”TRIUMF”…
B.M.: Cum a fost prima ta competiție?
M.D.: Abia după un an de pregătire am participat la prima mea competiție. Pe vremea aceea se ofereau, drept premiu, diferite obiecte – pahare, șosete…
B.M.: Dacă în acele vremuri, voi, juniorii, ajungeați la perfomanța la care ați ajuns, având drept miză doar un pahar sau o pereche de șosete, înseamnă că alte resorturi interioare funcționau…
M.D.: Da…nu cadourile ne interesau… Pur și simplu făceam ce ne plăcea! Și chiar ne plăcea să practicăm gimnastica! Era bucuria, pasiunea de a face acest sport. Noi ne … jucam, dar educativ. Mereu învățam câte ceva despre gimnastică.
”E greu să aduci un copil la sportul profesionist, dar mai greu este să-l păstrezi.”
B.M.: Ce s-a schimbat din acea perioadă în ceea ce privește antrenoratul? Ce am pierdut și ce am câștigat?
M.D.: Față de vremea în care eu eram copil acum există foarte multe atracții exterioare pentru cei mici și cred că antrenorul trebuie să-i țină tot mai activi și focusați pe sport, pentru a-i determina să se concetreze pentru performanță și mai ales să-i determine să rămână la sport, să nu abandoneze. Și mai este un aspect important: promovarea. Pe toate canalele media se promovează agresiv fotbalul, sporturile de echipă în general, mai nou tenisul, însă gimnastica mai puțin… Păcat, pentru că este un sport de mare tradiție pentru România și încă aduce medalii la competițiile internaționale.
”Încă de la început, mie mi-au plăcut toate aparatele!”
B.M.: Întorcându-ne un pic iar la debutul tău ca junior… Care a fost ”relația” ta cu fiecare aparat de gimnastică? Cum te-ai ”împrietenit” cu ele? Ai avut vreun….”dușman”?!
M.D.: Nuu… Nici un aparat nu mi-a creat probleme. Eu consider că am performat la toate. Și înainte se aprecia, dar și acum, un gimnast complet, care reușește să aibă rezultate bune la toate cele șase aparate.
B.M.: Ai totuși ”un top 3” al…aparatelor?
M.D.: Da! 1. Săritura; 2. Solul; 3. Bara. Eu la juniori erau bun și la sol, și la sărituri, dar cel mai bun rezultat, respectiv la campionatele europene, l-am avut la cal cu mânere, unde am luat medalia de aur. Tot în cadrul aceleiași competiții, am mai luat medalia de argint la sol și pe cea de bronz la sărituri.
B.M.: Care este, în viziunea ta, medalia vieții, a vieții tale de până acum, binențeles….
M.D.: Cea mai importantă medalie a vieții mele? Sunt mândru de performanța mea din anul 2004, unde am obținut 4 medalii de aur la Campionatul European.
”Motivația mea cea mai mare este o medalie la Jocurile Olimpice”
B.M.: În decizia ta inițială de retragere în anul 2012 ce a contat? Ai vrut să te retragi în glorie cum se spune sau ai avut alte priorități în acel moment?
M.D.: În primul rând, m-am gândit la sănătate. Suferisem o intervenție chirurgicală și am considerat că ăsta poate fi un semn… Eram dezamăgit că nu am putut să merg la Jocurile Olimpice din 2012, mai ales că pentru mine o medalie olimpică este foarte importantă. Și atunci gândeam că 2016 este prea… departe pentru carierea mea. Motiv pentru care mi-am zis că este momentul ”să pun palmierele în cui” cum spunem noi! Dar, între timp, pauza a contribuit pozitiv la refacerea mea din punct de vedere medical. Am făcut multă fizioterapie, infiltrații la glezne, practic recuperare medicală. Dar cel mai important lucru este că m-am odihnit.
“…poți fi talentat, dar dacă nu ești dispus să muncești enorm și dacă nici forma fizică nu te ajută, degeaba! Talentul trebuie dublat de multe antrenamente.”
B.M.: Și cum te-ai decis să revii în marea performanță? Te-ai simțit sigur pe tine? Sau a fost o ambiție a ta? Rămăsese ceva… neterminat?
M.D.: Da, chiar rămăsese ceva neterminat… Însă a contat și faptul că eu mă simțeam bine și pregătit din nou pentru competițiile de top.
B.M.: Și…am avut parte de Marian Drăgulescu… reloaded! Și nu oricum, direct cu reușită la un Campionat Mondial, ca acela din 2015…
M.D.: Da! Ținta mea când am decis să revin a fost medalia la Jocurile Olimpice din 2016, dar o primă etapă în a-mi demonstra mie că pot, a fost, într-adevăr, acest campionat mondial. De care a și depins calificarea mea la Olimpiadă!
B.M.: Dar după o asemenea pauză și cu problemele tale medicale anterioare, să reușești să obții o medalie de argint la un Campionat Mondial, este o mare realizare Marian și te felicit din tot sufletul!
M.D.: Sincer, eu inițial m-am gândit că cea mai sigură calificare pentru Olimpiadă va fi aceea cu echipa și pe acest aspect m-am concentrat. De aceea m-am înscris în competiție la toate cele 6 aparate. Apoi m-am decis, gândindu-mă că, Doamne ferește, echipa nu se va califica, să particip la individual compus, pentru a putea rămâne în cursa pentru calificare. Apoi am decis să mă înscriu și la două aparate – sol și sărituri. Scopul meu era să-mi crească suficient de mult șansele să urc pe podium, să câștig o medalie, ca să mă pot califica automat pentru Jocurile Olimpice. Din tot ce mi-am propus sunt fericit că am contribuit și eu la reușita calificării echipei naționale de gimnastică masculină a României în etapa următoare de calificare pentru Rio, iar prin reușita personală, obținerea medaliei de argint la sărituri la acel Campionat Mondial, sunt fericit că m-am calificat automat pentru Jocurile Olimpice din acest an.
B.M.: Și…ce se va întâmpla la Rio? Sau mai bine zis, ce nu accepți să se întâmple?
M.D.: Eu sper să fiu sănătos, să pot concura într-o formă maximă. Și mai ales să scot note bune de plecare la sol și sărituri.
”Talentul neșlefuit prin multă muncă degeaba este talent”
B.M.: Marian, eu cred că la tine funcționează o …combinație benefică. Pe de-o parte este talentul (care har Domnului, ai suficient), experiența și determinarea. Așa este? Este acest mix rețeta succesului? Lipsesc ceva… ”ingrediente” pentru a avea o viață sportivă cu mari reușite?
M.D.: Da, cel mai important, munca… Și pot adăuga buna condiție fizică. Tu poți fi talentat, dar dacă nu ești dispus să muncești enorm și dacă nici forma fizică nu te ajută, degeaba! Talentul trebuie dublat de multe antrenamente.
B.M.: Chiar Marian, tu câte ore aloci pe zi antrenamentului?
M.D.: 5 ore pe zi.
B.M.: Zilnic?!
M.D.: De 11 ori pe săptămână dacă s-ar putea!!
B.M.: Să bage la cap și juniorii sportivi care visează să ajungă mari campioni… Ce părere ai despre rolul pregătirii psihologice a sportivilor de performanță? Nu de puține ori am văzut că mari campioni clachează psihic în timpul competițiilor.
M.D.: Este foarte importantă pregătirea psihică, la fel de importantă ca și cea fizică. Noi, la lotul național de gimnastică, avem permanent la dispoziție un psiholog, fapt ce este foarte benefic, în special pentru cei mai tineri din lot, care nu au prea multă experiență, fiind la început de drum.
B.M.: Ce te vezi făcând după ce îți vei încheia activitatea ca sportiv?
M.D.: Fără discuție voi fi antrenor! Fie la CSA Steaua sau, de ce nu, la lotul olimpic, pentru că, trebuie să recunosc, mi-ar plăcea să antrenez la nivelul cel mai înalt al gimnasticii românești. Cea mai mare satisfacție este când lucrezi la elemente din gimnastică dintre cele mai dificile și complexe.
”Pentru Rio am în pregătire 3 sărituri, iar două dintre ele nu există în momentul de față în gimnastică!”
B.M.: Apropo, știu că ai … omologat un exercițiu, nu?
M.D.: Da, există o săritură care îmi poartă numele.
B.M.: Marian, tot succesul din lume ți-l doresc, atât eu cât și colegii mei de la Revista JUNIOR SPORT și suntem convinși că, în această vară, vei scrie din nou o pagină de istorie în gimnastica românească.
M.D.: Mulțumesc mult!
Fișă personală – Marian Drăgulescu
- S-a născut în 18 decembrie 1980, la București;
- Este legitimat la CSA Steaua;
- A intrat în istoria gimnastică și printr-o săritură pe care a executat-o în premieră mondială și care îi poartă numele;
- La ediția din 2004 a Jocurilor Olimpice a obținut argint la sol, bronz cu echipa și la sărituri;
- La Campionatele Mondiale a cucerit opt medalii de aur (la sărituri, în 2001, 2005, 2006 și 2009, iar la sol în 2001, 2002, 2006, 2009), precum și două de argint la sărituri (2003, 2015)
- La Campionatele Europene a obținut nouă titluri europene, trei medalii de argint și două de bronz;
- Este multiplu campion national.
Articol publicat în Revista Junior Sport nr. 3 (apariție februarie 2016)
Autor: Beatrice Mercado
Foto: Arhiva Personală a lui Marian Drăgulescu, Marian Burlacu
