Fundatia pentru Tineret a Municipiului Bucuresti (FTMB)

Parteneri

Fundatia pentru Tineret a Municipiului Bucuresti (FTMB) este infiintata in baza prevederilor Decretului – Lege nr. 150/1990 privind infiintarea fundatiilor pentru tineret, fiind persoana juridica de drept privat si de utilitate publica, autonoma, neguvernamentala, apolitica si fara scop lucrativ, unica la nivelul Municipiului Bucuresti, a carei Adunare Generala este constituita din reprezentantii organizatiilor neguvernamentale de/pentru tineret (ONGT) care isi au sediul pe raza Municipiului Bucuresti si isi exprima adeziunea la scopul acesteia.  Fundatia pentru Tineret a Municipiului Bucuresti functioneaza in baza Regulamentului Intern de Organizare si Functionare RIOF (Statut), precum si in baza reglementarilor legale in vigoare si este membra a doua importante structuri pentru tineret la nivel national: Fundatia Nationala pentru Tineret si Consiliul Tineretului din Romania. De asemenea, Fundatia pentru Tineret a Municipiului Bucuresti este membra a Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret de pe langa Ministerului Tineretului si Sportului si a Consiliului Consultativ pe Probleme de Tineret de pe langa Primiaria Sector 3. Fundatia pentru Tineret a Municipiului Bucuresti reprezinta 30 de organizatii nonguvernamentale de/pentru tineret (ONGT) ce au sediul in municipiul Bucuresti si are ca scop promovarea tinerilor in societate, prin organizarea si finantarea de programe si proiecte proprii sau in parteneriat cu alte ONGT-uri avand acelasi scop. Asta inseamna ca, prin activitatea sa, FTMB asigura desfasurarea activitatilor tinerilor in functie de inclinatiile si aptitudinile fiecaruia (arta, cultura, ecologie, sport, turism, voluntariat etc.), prin fondurile sale financiare si materiale, pe care le pune la dispozitia structurilor asociative de/pentru tineret, deruland programe si proiecte pe diverse domenii, respectiv: antreprenoriat, arta, cultura, ecologie, presa de tineret, sport, turism, voluntariat, in asa fel incat tinerii sa-si poate manifesta dorintele si optiunile lor. In anul 2018, Fundatia pentru Tineret a Municipiului Bucuresti a organizat si sprijinit activitati de/pentru tineret care s-au ridicat la valoarea totala de 496.972 lei, valoare mai mare cu 51.216 lei fata de anul 2017, din care 350.044 lei constituie sprijinul acordat de FTMB pentru ONGT-urile membre si partenere, ocazionate de punerea la dispozitia acestora a spatiilor din incinta Modern Club, Tehnic Club si imobil birouri – Turturelelor 11A, iar suma de 146.928 lei reprezinta cheltuieli financiare efectuate pentru realizarea programelor proprii si in parteneriat.Pe latura sportiva FTMB a organizat mai multe proiecte – competitii sportive create pentru dezvoltarea si promovarea tinerilor practicanti de arte martiale, atat la nivel competitional, cat si de imagine, ce au creat un adevarat spectacol al artelor martiale si al sporturilor de contact cu un mare impact asupra publicului, din care amintim:  

  1. Festivalul FTMB de Sporturi si Arte Martiale – competitie  eveniment multidisciplinar, ce a reunit practicanti de sporturi si arte martiale, cum ar fi: judo, freestyle kickboxing, karate kyokushin si sambo, wusho, kali, pangration. Prima editie a fost organizata in anul 2017 la Sala Polivalenta din Bucuresti. In cele doua zile de competitie, am avut bucuria de a urmari aproximativ 700 de copii si tineri la urmatoarele discipline: freestyle kickboxing, karate kyokushin, sambo, wushu kung fu, pangration athlima, kali eskrima, precum si demonstratii de judo adaptat realizate de copiii si tinerii cu sindrom down. FTMB a organizat acest eveniment in parteneriat cu : Federatia Romana de Freestyle Kicboxing prin Adrian DEJANU – Presedinte, Federatia Romana de Karate Kyokushin prin Gruia DOCAN – Presedinte, Federatia Romana de Sambo prin Robert Alexandru ANDREESCU – Secretar General, Federatia Romana de Arte Martiale departamentul Wushu KungFu prin Petru GRINDEANU – Secretar General, Asociatia Romana de Pangration Athlima prin Gheorghe COJOCARU – Presedinte si Federatia Romana de Kali Eskrima Arnis prin Orlando CALINA – Presedinte. Cea de-a doua editie este programata a se desfasura in luna Septembrie a anului 2019, la Sala Apollo.
  2. Cupa Mondiala Judgement Day – unde FTMB a fost coorganizator. Acest eveniment a fost realizat in parteneriat cu Federatia Romana de Freestyle Kickboxing (FRFK) si Clubul Sportiv JISSEN DO. Cupa Mondiala Judgement Day  a devenit o competitie – eveniment, cu o contributie semnificativa la dezvoltarea si promovarea sportivilor practicanti de arte martiale, care a reunit sportivi din toate stilurile (shotokan, goju ryu, wado ryu, wushu, kempo, kickboxing, MMA, K1).
  3. Campionatul European de Arte Martiale WKA – WTKA unde FTMB a fost coorganizator. Acest eveniment a fost realizat in parteneriat cu Federatia Romana de Freestyle Kickboxing (FRFK) si Clubul Sportiv JISSEN DO. Competitie – eveniment ce a reunit practicanti ai urmatoarelor stiluri de lupta: Freestyle Semi/Light/Kick, Freestyle K1/K1 Light, Traditional Karate, Musical Form, Muay Boran.  
  4. Cupa TIN – o competitie sportiva ce a avut ca scop cresterea nivelului de constiinta al adolescentilor privind stilul de viata sanatos, evidentiind importanta activitatii fizice pentru sanatate si starea de bine, incurajarea spiritului de echipa si promovarea tolerantei si a fair play-ului, motiv pentru care participarea a fost mixta (fete și baieti). De-a lungul anilor, aceasta competitie s-a desfasurat la discipline precum tenis de masa, minifotbal, tenis cu piciorul, baschet si s-a bucurat de un real succes la fiecare editie.
  5. Trofeului FTMB – proiect ce s-a desfasurat pe parcursul a 5 editii, la fiecare editie competitia bucuradu-se de o larga participare, atat din partea asociatiilor membre FTMB, cat si din partea altor asociatii de si pentru tineret din municipiul Bucuresti. De-a lungul anilor Trofeul FTMB a adunat iubitori si practicanti ai tenisului de masa, minifotbalului, tenis cu piciorul, baschetului, sahului – sporturi deja consacrate, cat si ai unor discipline noi respectiv: darts si table.
  6. Turneul de Judo “Alina Dumitru” a fost un proiect organizat in trei editii, la ultima sa editie, ce s-a desfasurat in anul 2015 a fost declarat Turneu International. Evenimentul sportiv a fost organizat de Fundatia pentru Tineret a Municipiului Bucuresti (FTMB), impreuna cu Clubul Sportiv al Armatei „Steaua“ Bucuresti (CSA Steaua) si s-a adresat  tinerilor judoka cu scopul promovarii viitoarelor talente ale judo-ului romanesc, prin oferirea unei sanse de afirmare intr-o competitie internationala, avand-o ca simbol si model pe campioana olimpica si internationala judoka Alina Dumitru. Turneul de Judo pentru copii „Alina Dumitru“ a avut un succes notabil la nivel national, fiind singurul eveniment sportiv dedicat tinerilor judoka unde nu s-a perceput taxa de participare. Cu timpul, turneul a devenit o rampa de lansare a tinerilor judoka catre o viitoare cariera olimpica.  

De asemenea, Fundatia pentru Tineret a Municipiului Bucuresti deruleaza si alte proiecte de si pentru tineret, dintre care amintim: Scoala de vara pentru copii si parinti, Festivalul de Teatru FTMB, SusTIN, Zilele FTMB, precum si alte proiecte proprii si in parteneriat pe care va invitam sa le vizualizati pe site-ul FTMB www.ftmb.ro  

Text & Foto: Fundatia pentru Tineret a Municipiului Bucuresti

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *