Clubul Sportiv Sakura Kiai Galaţi este o organizaţie neguvernamentală, nonprofit, înfiinţată în baza legii nr.26/2000, cu specific major Arte Marţiale (stilul Aikido) și care se implică în realizarea proiectelor personale ce au în vedere relaţionarea şi educarea copiilor şi adulţilor indiferent de sex, religie, convingeri politice sau materiale, prin sport.
Clubul, prin activitatea sa susţinută, are în derulare permanentă, de mai bine de 15 ani, programe de educare şi integrare a copiilor şi tinerilor în societate, în special copii din familii descompuse, copii cu probleme emoţionale, de acomodare şi comunicare. Metoda Aikido permite abordarea simultană atât a tratării fiecaruia individual cu tot ceea ce ţine de el ca fiinţă, dar şi într-un context de relaţionare într-o colectivitate considerate ca având parametri socio-educativi normali.
Practicanții de Aikido, indiferent de vârstă, primesc în permanenţă aceeaşi atenţie, fiind tratati cu respect şi ajutati să se dezvolte fără să se forţeze şi fără să capete frustrări. Acestora nu li se impune nici o vârstă pentru a începe parcurgerea acestui drum. Copiii pot începe practicarea acestui stil de Arte Marțiale din momentul în care sunt apţi să meargă la grădiniţă, iar pentru adulţi nu există nici o limită de vârstă. Trebuie precizat faptul că stilul Aikido pentru copii trebuie însă abordat diferit de cel pentru adulţi, deoarece copii au un sistem de comunicare, de percepţie şi de înţelegere diferit de cel al adulţilor.
Un alt element definitoriu abordării Aikido-ului pentru copii? Am aflat chiar de la antrenorul clubului, Sensei Aura Ledaru (4 Dan Aikido): “Este acela al responsabilizării şi a conştientizării lui, că ceea ce spune şi arată, îl va face să se simtă puternic nu prin forţă pumnului sau a piciorului, ci prin comportament şi cunoştinţe. Aikido nu este un sport. Aikido nu este o religie. În Aikido nu sunt întreceri sau competiţii. Aikido este o Artă Marţială pură, internă, care a ţinut pasul cu dezvoltatea societăţii şi a cunoaşterii umane şi prin această calitate a devenit eficient ca sistem de educare, iar prin cunoaşterea şi controlul resurselor interiorului şi a potenţialului mental, este foarte eficient ca sistem de autoapărare.”
Performanțele obținute de către sportivii legitimați la CS Sakura Kiai Galaţi
Campionatul National de Kata cu Arme | Categoria Juniori 1 | Loc I | Chiriac Stefana |
Categoria Juniori 1 | Loc II | Gheorghe Cristian | |
Categoria Juniori 1 | Loc III | Chirila Iulian | |
Categoria Juniori 2 | Loc I | Bourceanu Bianca | |
Categoria Juniori 2 | Loc III | Calin Andrei | |
Categoria Seniori 1 | Loc I | Vasiliu Bianca | |
Categoria Seniori 2 | Loc II | Florea Madalin | |
Turneul National de Tanto – etapa cutit | Categoria Juniori 1 | Loc I | Calin Andrei |
Categoria Juniori 3 | Loc III | Chirila Iulian | |
Categoria Seniori 2 | Loc II | Florea Madalin | |
Cupa Copiilor | Categoria Kadeti 1 | Loc II | Mititelu Liviu |
Categoria Kadeti 1 | Loc III | Munteanu Stefan | |
Cupa prieteniei | Categoria Kadeti 1 | Loc II | Matei Larisa |
Categoria Kadeti 1 | Loc III | Jipa Alexandru | |
Categoria Kadeti 3 | Loc II | Lazarescu Alice | |
Turneul National de Tanto – etapa fara arme | Categoria Juniori 4 | Loc I | Chirila Iulian |
Categoria Seniori 1 | Loc II | Simion Alexandru | |
Categoria Seniori 1 | Loc III | Vasiliu Bianca |
Foto: Arhiva Clubului Sportiv Sakura Kiai Galaţi