Acțiunea „AZI SUNT PROFU’ TĂU DE SPORT!”, este parte din Caravana Junior Sport – proiect național, prima oprire Mureș, proiect inițiat și demarat de Asociația Junior Sport din august 2017. Partener principal al întregului proiect și implicit al acțiunii „AZI SUNT PROFU’ TĂU DE SPORT!” este Consiliul Județean Mureș, care a susținut financiar editatea și tipărirea a 3000 de exemplare. Acțiunea este însă susținută și de administrațiile locale din Reghin, Iernut, Luduș, Ungheni, Sărmașu, Deda, Rîciu, Batoș, Răstolița, Solovăstru, Rușii Munți, Suseni, Iclănzel, Ibănești și Voivodeni, care la rândul lor, au susținut financiar editarea și tipărirea a câtorva mii de exemplare. Concret, în cadrul acestei acțiuni, campionii mureșeni susțin ora de educație fizică și sport cu elevii, în finalul căreia vorbesc acestora despre frumusețea și importanța sportului și oferă, cu autografe, Revista Junior Sport Mureș, publicație de 100 de pagini, editată de Asociația Junior Sport și tipărită în 8000 de exemplare, care are un cuprins editorial exclusiv dedicat sportului mureșean de odinioară și din prezent.
Așadar, Revista Junior Sport Mureș va fi distribuită GRATUIT elevilor, direct în școlile din județul Mureș, în perioada ianuarie-februarie 2018, de către marii campioni mureșeni promovați în revistă și nu numai, în cadrul acțiunii „AZI SUNT PROFU’ TĂU DE SPORT!”. Atât Revista Junior Sport Mureș, cât și acțiunea „AZI SUNT PROFU’ TĂU DE SPORT!”, care este organizată, în numele Asociației Junior Sport, de către Asociația Sportul Pentru Toți Reghin, beneficiază și de susținerea Direcției Județene pentru Sport și Tineret Mureș, a Inspectoratului Școlar Județean Mureș și a Universității de Medicină și Farmacie din Târgu Mureș.
Alin Romulus Păcurar, a fost primul…prof de sport
Primul…prof de sport a fost Maestrul Emerit al Sportului, Alin Romulus Păcurar, campion la lupte libere, care a obținut, de-a lungul carierei lui, numeroase distincții, cum ar fi: trei titluri de campion balcanic absolut, trei medalii la europenele de seniori, două medalii de bronz urmate de una de argint la Campionatele Mondiale de Tineret din 1985 din SUA. Alin Romulus Păcurar a obținut, la vârsta de 19 ani, titlul de cel mai bun practicant de lupte libere din Europa, la categoria 48 kg. Pentru toate meritele sale, Alin Romulus Păcurar este considerat cel mai titrat sportiv al Reghinului. Școala la care marele luptător a susținut ora de educație fizică și sport și a oferit elevilor Revista Junior Sport Mureș a fost Școala Gimnazială „Alexandru Ceușianu“ din Reghin – la o clasă a IV-a și o clasă a V-a. La cea din urmă, clasa a V-a A, studiază chiar băiatul său, Victor Andrei Păcurar, de altfel continuatorul performanței sale în luptele libere. Pentru cei doar 10 ani ai săi, Victor Andrei a strâns în palmaresul său zeci de medalii. Talentul la sport iată că poate fi o frumoasă moștenire de familie.
În ceea ce privește Municipiul Reghin, aici 1800 de copii din clasele I-V vor primi Revista Junior Sport Mureș, supotul financiar pentru editarea și tipărirea lor venind atât din partea Primăriei Municipiului Reghin și a Consiliului Local (pentru 1400 de exemplare), cât și din partea companiei IRUM (pentru 400 de exemplare).
În perioada următoare, se va organiza acțiunea „AZI SUNT PROFU’ TĂU DE SPORT!” și în celelalte școli gimnaziale dinMunicipiul Reghin.
Alin Romulus Păcurar oferă, cu autografe, elevilor, Revista Junior Sport Mureș )
Nota redacției: Acțiunea „AZI SUNT PROFU’ TĂU DE SPORT!” este deja inițiată și organizată de către Asociația Junior Sport, de peste 2 ani, în București (unde deja a ajuns la cea de-a doua ediție), iar orele de educație fizică și sport au fost susținute de mari sportivi români, care au promovat și promovează și sub această formă, beneficiile educației fizice și sportului în rândul copiilor.
Beatrice Mercado